Săptămâna 7

Săptămâna a 7-a seamănă mult cu cea precedentă din punct ce vedere al simptomelor. Dacă faceți parte din cele 70 – 80% dintre femei care au grețuri matinale (și nu numai), probabil că acum le simțiți din plin. Dieta este foarte importantă: ce mâncați îl afectează și pe viitorul copil.

Ce se întâmplă

În această săptămână copilul crește foarte mult. Acum lungimea sa a ajuns undeva la 5 mm și până la sfârșitul săptămânii poate ajunge la 13 mm, iar greutatea la 0,8 grame. Tot acum placenta devine vizibilă iar capul se păstrează în continuare disproporționat de mare față de restul corpului. Copilul utilizează placenta mamei ca principalul organ de excreție înainte de naștere. Capul, inima și coloana vertebrală sunt cele mai pronunțate.
În această săptămână, cordonul ombilical, prin care copilul se hrănește și prin care sunt eliminate reziduurile, se dezvoltă, crește în lungime și va mai continua să crească permițându-i copilului o mai mare libertate de mișcare. În paralel, creierul și tractul digestiv continuă să se formeze.
În acest moment forma feței copilului începe să se contureze. Ochii, deocamdată dispuși lateral, sunt vizibili sub membranele ce mai târziu se vor transforma în pleoape și au retină și cristalin. Locul în care va apărea gura este deja vizibil și se formează limba și esofagul. Apariția celor două nări foarte micuțe, urmele ușoare ale urechilor și pigmentația irisilor ochilor sunt modificări ce au loc în această săptămână.
Coatele și călcâiele devin mai vizibile odată ce trunchiul fătului începe să se îndrepte iar mugurii brațelor, apăruți săptămâna trecută se divid în două segmente: umăr-braț și cel al mâinii, semănând cu două palete. Mâinile și picioarele au început să se dezvolte până la nivelul la care degetele încep să devină vizibile. Tot acum se formează organele majore: intestinele, ficatul și pancreasul. Abdomenul și toracele fătului sunt dezvoltate, iar plămânii încep și ei să evolueze. Sistemul muscular s-a dezvoltat și copilul începe să exerseze mișcări. Copilul are propria sa grupă și tipologie de sânge, diferită de a mamei sale. Celulele sanguine sunt acum produse de ficat. Tuberculul genital se vede, însă este prea devreme pentru a determina dacă e băiețel sau fetiță.

Cum vă simțiți

Schimbările în corpul dumneavoastră continuă și deși oamenii din jur nu reușesc încă să își dea seama că sunteți însărcinată s-ar putea să creșteți în greutate sau, chiar să pierdeți câteva kilograme din cauza vărsăturilor. Totuși nu va mai trece mult până când veți începe să luați serios în greutate odată cu dezvoltarea rapidă a embrionului. Alte simptome pe care le puteți întâlni în această perioadă este creșterea în volum și sensibilitatea sporită a sânilor combinate cu schimbarea culorii areolelor datorită schimbărilor hormonale. Mameloanele s-au mărit și sunt mult mai sensibile. În aceeași ordine de idei veți putea avea parte de oboseală, stări de rău, greață matinală, dureri de cap, schimbări de dispoziție, urinări frecvente, indigestie, constipație și dureri în partea inferioară a spatelui care pentru moment nu vă pun probleme, dar care se pot accentua de-a lungul sarcinii. Dacă ați avut în trecut acnee sau probleme cu tenul, din păcate în această perioadă ele ar putea să reapară. Alte simptome precum poftele față de anumite alimente și respingerea față de altele încep deja să dispară având în vedere că organismul s-a acomodat în mare parte la schimbările datorate sarcinii.
Sarcina duce la modificări la nivelul colului uterin. În această săptămână se dezvoltă dopul gelatinos la capătul colului uterin și acesta va închide uterul pentru a-l proteja. De multe ori dopul gelatinos se elimină când colul uterin se dilată pregătind nașterea. Pot apare crampe sau sângerări ușoare prin fixarea totală a embrionului de peretele uterin. Adresați-vă medicului dacă sunteți îngrijorată din cauza sângerării sau aveți crampe puternice.

Recomandări

Este momentul să deveniți mai atentă cu dieta și exercițiile dumneavoastră zilnice, deoarece nu mai trebuie să ridicați greutăți care ar putea cauza traume interne. Dieta trebuie să fie variată, echilibrată; evitați dulciurile și alimentele care conțin zahăr: nu aduc mai nimic din punct de vedere nutrițional, în schimb adaugă ceva la greutate. Consumul de apă este util pentru a preveni constipația și deshidratarea. Dacă urmați orice tip de medicație, administrarea acesteia nu trebuie să depășească 48 de ore fără acordul medicului care vă ține în observație.
Pentru a ușura stările de disconfort generate de grețuri există câteva soluții cum ar fi mesele mici și regulate, mâncatul unei felii de pâine prăjită sau a unui biscuite pe stomacul gol dimineața, mirositul lămâilor pentru a scăpa măcar parțial de grețuri, evitarea mâncărurilor condimentate, a întinsului în pat imediat după masă; odihna și somnul în timpul zilei precum și consumul de vitamina B6 zilnic sunt alte soluții ce vă vor fi de mare ajutor în lupta cu simptomele mai sus menționate.
Dacă grețurile matinale nu vă dau pace și vomați în mod repetat fără a putea să rețineți nici un pic de mâncare ar fi cazul să consultați medicul, deoarece ați putea avea Hyperemesis Gravidarum, o stare caracterizată prin stări de vomă frecvente, scădere în greutate și dezechilibru electrolitic. Cazurile mai ușoare se vindecă prin schimbări în dietă, odihnă și antiacizi, totuși în cazurile mai severe este necesară spitalizarea. Aceasta este o stare de care unele femei nu pot scăpa dar pe care cele mai multe pot să o țină sub control.

Dacă până în acest moment nu v-ați înscris în lista de pacienți a unui medic obstetrician care să vă monitorizeze evoluția sarcinii este bine să o faceți. Este important să aveți o relație foarte bună cu medicul dumneavoastră pentru că acest lucru va face mult mai liniștită perioada sarcinii. Și nu în ultimul rând a sosit momentul să vă pregătiți niște haine mai largi pentru săptămânile ce urmează.